REFERENDUM 2012. CCR revine cu o adresă către Guvern: Noi am cerut listele electorale permanente actualizate, NU ACTUALIZAREA LISTELOR

REFERENDUM 2012. CCR revine cu o adresă către Guvern: Noi am cerut listele electorale permanente actualizate, NU ACTUALIZAREA LISTELOR
Publicat: 06/08/2012, 12:17
Actualizat: 05/02/2019, 13:24

Curtea Constituțională (CC) revine, luni, cu o adresă către Guvern în care precizează că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfășurarea referendului și listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie.

„Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media și în conferința de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate Guvernului prin Adresa Curții Constituționale a României nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curții Constituționale revine cu o adresă precizatoare”, se arată într-un comunicat de presă de luni.

În anexa atașată comunicatul se arată că președintele Curții, Augustin Zegrean, „având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media și în conferința de presă a Guvernului” din 3 august, precizează că plenul CC „a solicitat Executivului listele electorale permanente, actualizate conform dispozițiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu”.

Confuzia privind solicitarea adresată Guvernului, în urma discuțiilor Curții Constituționale din 2 august, s-ar fi produs din cauza unei comunicări făcută de un judecător al Curții, care i-ar fi dictat unui magistrat asistent cererea către Executiv, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Astfel, s-ar fi cerut Guvernului „actualizarea listelor” de alegători și „nu listele electorale permanente actualizate”, precizează sursele citate.

Curtea Constituțională a anunțat că s-a decis, vineri, preschimbarea termenului stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 12 septembrie în 31 august, în vederea asigurării soluționării cu celeritate a cauzei.

Plenul Curții Constituționale s-a reunit, vineri, 3 august, pentru a lua în discuție preschimbarea termenului de 12 septembrie stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea președintelui și confirmarea rezultatelor acestuia, informează CC într-un comunicat de presă.

„Ținând seama de faptul că termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012, în vederea asigurării soluționării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituțională, în temeiul art.3, art.14 și art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și al art.153 din Codul de procedură civilă, Plenul Curții Constituționale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012”, a precizat CC.

În urmă cu o zi, în 2 august, Curtea Constituțională a anunțat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menționând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente.

Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfășurat refendumul din 29 iulie 2012.

„Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curții Constituționale în legătură cu numărul persoanelor aflat pe listele electorale permanente de către autoritățile publice, Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfășurat refendumul din 29 iulie 2012”, preciza CC într-un comunicat de presă.

Amânarea unei decizii privind referendumul a survenit datelor contradictorii transmise Curții în datele de 1 și 2 august, de către Serviciul de Evidență a Populației al Ministerului Administrației și Internelor (MAI).

MAI a transmis CC două adrese, în prima confirmând cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, iar în cea de a doua admițând că nu își poate asuma veridicitatea acesteia, iar competența de verificare a listelor revine Autorității Electorale Permanente (AEP), care spune însă că nu are date proprii care să indice numărul alegătorilor.

În adresa din 1 august, MAI confirmă numărul alegătorilor anunțat înaintea referendumului de demitere a președintelui și precizează că actualizarea datelor din listele electorale permanente este o responsabilitate a serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor, din subordinea autorităților publice locale.

Răspunsul transmis CC de MAI în 2 august menționează că în liste se pot regăsi persoane decedate sau cetățeni care au plecat din țară, ceea ce ar putea afecta numărul cetățenilor din listele permanente.

Prezența persoanelor decedate pe listele electorale este explicată prin necomunicarea datelor de deces de către ofițerii de stare civilă la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, neoperarea datelor de către serviciile de evidență a persoanelor, necomunicarea persoanelor decedate în străinătate de către familie sau de către autoritățile străine, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă de către primari a obligației de actualizare a listelor electorale permanente.

În ceea ce privește cetățenii români care au plecat din țară, MAI spune că aceștia au obținut documente ale statului străin în care s-au stabilit, dar figurează încă în evidențele din țară întrucât nu și-au reglementat statutul juridic față de statul român.

„Având în vedere cele prezentate mai sus, ca administrator al bazei de date, MAI nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, neavând instrumente legale suplimentare de control al datelor procesate de autoritățile publice locale. Conform prevederilor legale în vigoare, competența de verificare a acestora aparține exclusiv Autorității Electorale Permanente. Astfel, datele de mai sus pot fi de natură să afecteze numărul total al cetățenilor cu drept de vot înscriși în listele electorale permanente”, se arată în adresa MAI.

Ministerul Public a anunțat, vineri, că pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost constituită o cauză penală în care se fac cercetări privind conținutul listelor electorale permanente și al celor suplimentare folosite la referendum, fiind solicitate copiile acestora. „Având în vedere comunicatul Curții Constituționale din data de 02.08.2012, privind datele contradictorii primite de la autoritățile publice privind numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constituit o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu conținutul listelor electorale permanente și al listelor suplimentare utilizate în referendumul din 29 iulie 2012”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică au solicitat copiile listelor electorale permanente și ale celor suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original Autorității Electorale Permanente și societății comerciale desemnate să realizeze procedurile tehnice, în vederea efectuării cu celeritate a cercetărilor.

În 2 august, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis Curții Constituționale că nu a avut atribuții privind întocmirea și actualizarea listelor electorale utilizate la referendumul din 29 iulie, acestea fiind întocmite de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Bazelor de Date, care le-a comunicat Biroului Electoral Central.

AEP mai precizează că atribuțiile sale se referă la monitorizarea și controlul modului de întocmire și actualizare a listelor electorale permanente.

Monitorizarea se realizează prin urmărirea realizării de către primari, împreună cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanei, la termenele prevăzute de lege, a listelor electorale permanente, precum și înaintarea acestora către judecătorii. Controlul modului de întocmire și actualizare a listelor electorale permanente constă în verificarea, la primărie, a înscrierii mențiunilor de radiere sau adăugare în lisa electorală permanentă.

Prin actualizare se înțelege orice operațiune care impune modificarea listei electorale permanente anterioare. Actualizarea are în vedere și înscrierea în listă a persoanelor care au împlinit sau împlinesc vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor, inclusiv.

„Menționăm că AEP poate controla numai exemplarul din listele electorale permanente, tipărit și semnat, conform legii, și aflat fizic la sediul primăriei, fără a avea acces la Registrul Național de Evidență a Persoanelor, evidență informatizată gestionată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date”, spune AEP.

AEP invocă un control făcut în anul 2011 la 1.241 de primării, unde a găsit peste 33.000 de persoane decedate neradiate din liste și precizează că dispune numai măsuri de sancționare, neavând atribuții de a opera modificări în listele electorale, această atribuție revenind exclusiv primarilor.

„Soluționarea problemelor privind actualizarea cu acuratețe a listelor electorale permanente, astfel încât acestea să reflecte în mod fidel structura și dimensiunea corpului electoral, își poate găsi rezolvarea prin unificarea legislației electorale și realizarea Registrului Electoral, ca instrument de integrare a mai multor surse primare de date deținute în prezent de instituțiile statului român, respectiv Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Institutul Național de Statistică, Autoritatea pentru Cetățenie, instanțele judecătorești, primarii, serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale statului român în străinătate, precum și alte instituții care gestionează date privind identitatea cetățenilor români”, precizează AEP.

Pentru implementarea Registrului Electoral, proiect inițiat de Autoritatea Electorală Permanentă, sunt necesare resurse umane și financiare, de care în prezent instituția noastră nu dispune, precum și de o perioadă de timp cuprinsă între 1 și 4 ani, apreciază AEP.

„În concluzie, până la operaționalizarea Registrului Electoral, AEP nu deține date proprii din care să rezulte numărul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente”, precizează Autoritatea.

Și Institutul Național de Statistică (INS) a transmis Curții Constituționale că rezultatele provizorii ale recensământului din 2011 au fost publicate în 2 februarie 2012, iar cele definitive vor fi făcute publice în semestrul al doilea al anului 2013 și că rezultatele provizorii „nu permit dezagregarea pe grupe de vârstă, implicit a populației în vârstă de 18 ani și peste”.

„În sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetățenilor români cu drept de vot, în sensul legislației în vigoare, la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică”, mai precizează INS.

În urma documentelor contradictorii transmise Curții Constituționale, de către Serviciul Evidența Populației a Ministerului Administrației și Internelor, ministrul de Interne Ioan Rus și ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, și-au dat demisia luni, 6 august.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Cine e BOGPR, magnatul din spatele lui Călin Georgescu. Legătura cu Nicolae Guță
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță va fi incinerat! Iulian Vrabete, detalii despre ultima conversație cu artistul
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar...